Retragere din contract
Retur produse
Poți returna produsele în 14 zile de la primirea lor. Nu trebuie să ne spui de ce. Completezi doi pași și îți confirmăm imediat returul, și pe email.
- Dacă am greșit noi (produs greșit, lipsă sau deteriorat), suportăm costul transportului de retur. Dacă te retragi din contract fără un astfel de motiv, costul transportului de retur este suportat de tine.
- Îți returnăm banii, inclusiv costul livrării standard, în cel mult 14 zile de la cererea de retur, prin aceeași metodă de plată folosită la comandă: pe card, dacă ai plătit cu cardul online; prin transfer bancar în contul indicat de tine, dacă ai plătit ramburs sau prin transfer. Putem aștepta cu rambursarea până primim produsele sau dovada că le-ai trimis.
- Din motive de igienă și protecția sănătății, produsele desigilate (inclusiv sacii de hrană desfăcuți) nu pot fi returnate, conform art. 16 din OUG 34/2014. Produsele returnate trebuie să fie sigilate, în ambalajul original.
- Produsele folosite sau degradate de animale (de exemplu sisalul zgâriat sau ros de pisică) nu pot fi returnate. Returnarea este posibilă doar pentru produsele cu defecte de fabricație sau neconforme. Te rugăm să atașezi poze care arată defectul.